Oferim consultanta gratuita in aceasta perioada telefonic sau via skype

Stabilirea prejudiciului prin rechizitoriu - aspect de fond sau obiect al verificării in camera preliminara

Stabilirea prejudiciului prin rechizitoriu - aspect de fond sau obiect al verificării in camera preliminara

duminică, 24 iunie 2018 00:41:33 Europe/Bucharest

Stabilirea prejudiciului prin rechizitoriu - aspect de fond sau obiect al verificării in camera preliminara

1. Obiectul camerei preliminare:

            În conformitate cu art. 3421 din Codul de procedură penală, "obiectul procedurii de cameră preliminară, îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor, de către organele de urmărire penală."

            Așadar, judecătorul de cameră preliminară va fi investit cu soluționarea unor aspecte exterioare fondului, nu va trage concluzii cu privire la temeinicia acuzației sau concludența probelor, ci va realiza un examen de legalitate a sesizării instanței, ușurând astfel sarcina judecatorului fondului, care va dispune de un act de trimitere în judecată clar și corespunzător standardelor legii, putându-se rezuma la analiza justeții acuzației aduse.

            În concret, după verificarea competenței instanței, judecătorul de cameră preliminară va proceda la examinarea trimieterii în judecată pe două paliere:

            Pe de o parte se va cerceta, dacă actul de sesizare al instanței este regulamentar întocmit, urmând ca în caz contrar să se dispună restiuirea cazuei la parchet în baza art.3461 alin.(3) lit.a C.proc.pen., dar numai dacă neregularitalea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului si limitelor judecății. 

            Această din urmă teză este de mare importanță, întrucât neregularitatea rechizitoriului, prin ea însăși, nu poate determina restituirea cauzei la parchet, ci mai este necesară îndeplinirea unei condiții cumulative și, spunem noi, care permite judecătorului o marjă largă de interpretare, și anume ca neregularitatea să atragă imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății.

            Cum arată, în mod sugestiv, autorul Mihail Udroiu, "noțiunea de neregularitate are un sens mai larg, care îl înclude și pe cel de nelegalitate"[1].

            În termeni largi, legalitatea rechizitoriului se va analiza prin prisma corespondenței între actul de trimitere în judecată și exigențele art. 28 C.proc.pen, însă în situația în care rechizitoriul, cu toate că respectă dispozițiile care îî reglementează existența, nu este apt să stabilească, în mod clar, obiectul și limitele judecății, vom fi în prezența unor aspecte de neregularitate, în sensul mai larg al noțiunii, și pe care ne vom concentra atenția în continuarea articolului.

            Al doilea palier al verificărilor care trebuie înfăptuite de judecătorul de cameră prelimininară se referă la administrarea probelor și legalitatea actelor îndeplinite de organele de urmărire penală, care vor putea fi sancționate cu nulitatea.

            Astfel, judecătorul de cameră va exclude probele obținute cu încălcarea legii, precum și acelea care se află într-o strânsă legătură cu ele sau care nu ar fi putut fi obținute, decât în urma concluziilor trase din probele nelegal administrate și va sancționa cu nulitatea actele îndeplinite cu încălcarea legii. Cu excepția situației în care se exclud toate probele, restituirea cauzei la parchet se poate realiza în această situație, numai la cererea expresă a procurorului.

            2. Exemple de verificări compatibile cu obiectul camerei preliminare

            Nu de puține ori, se realizează confuzii în practică în legătură cu aspectele care pot fi invocate în cursul acestei proceduri. Părțile și, uneori chiar reprezentanții avizați ai acestora, din dorința de a înlătura cât mai repede acuzațiile aduse, uită faptul că această procedură în fața judecătorului de cameră preliminară pune în discuție excepții, care prin definiție sunt aspecte exterioare fondului, fiind considerate uneori, în mod plastic, un refuz al persoanei care le invocă de a discuta în fond pretenția. ( fiind vorba de procedura penală, "pretenția" poate fi transpusă în noțiunea de "acuzație )

            Codul de procedură penală nu oferă o explicație termenului de excepție, fapt care ne determină să ne raportăm la definiția dată de Codul de procedură civilă la art.245: " Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța, invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale(...)". Raportarea la Codul de procedură civilă în această situație este judicioasă, având în vedere art.2 al aceleiași legi, privind "aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă", care la alineatul al doilea arată că "dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.", acest cod fiind o procedură de referință, atunci când legea tace, uneori, chiar și în materie procesual penală.

            Revenind la tema acestui articol, vom trata "excepțiile", pe care parțile sunt indrituite să le invoce în legătură cu neregularitatea actului de sesizare a instanței, pentru a atinge în final problema prejudiciului.

            Potrivit art.328 C.proc.pen.:" Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde, în mod corespunzător mențiunile perevăzute la art.286 alin.(2), datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia (...) ".

            Acest lucru înseamnă că rechizitoriul nu poate descrie decât fapte pentru care s-a început urmărirea penală (  și pentru care există la dosar o ordonanță de începere a urmăririi penale ), care au fost puse în sarcina unei persoane, prin continuarea urmăririi penale față de o persoană, și în legătură cu care s-a pus în mișcare acțiunea penală. În situația în care nu există identitate între faptele pentru care s-a început urmărirea penală, s-a continuat urmarirea penală față de suspect și pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, inculpatul va putea invoca o excepție de neregularitate a actului de sesizare.

            Bineînțeles că există situații în care cursul urmăririi penale este diferit, în sensul că organul de urmărire penală descoperă fapte noi pe parcursul desfășurării cercetărilor și procedează la extinderea urmăririi penale, situație în care nu se mai emite ordonanță de începere a urmăririi penale si de continuare a urmăririi penale față de suspect, ci o ordonanță de extindere, și eventual de confirmare a extinderii urmăririi penale cu privire la alte fapte. În situația în care urmărirea penală se realizează față de o anumită persoană, aceasta va trebui să fie informată cu privire la extindere, potrivit art. 311 alin. (3), pentru aceleași rațiuni pentru care se aduce la cunoștiință și continuarea urmăririi penale față de suspect.

            Nerespectarea obligației procedural pozitive de informare a persoanei învinuite în legătură cu extinderea va putea fi invocată în procedura de cameră preliminară, sub forma unei excepții de nulitate a actului de extindere de această dată, nulitatea fiind una relativă și condiționată de producerea unei vătămări.

            Având în vedere dispozițiile art.328 C.proc.pen., precum și faptul că rechizitoriul este actul final prin care se aduce la cunoștiință învinuirea, înainte de pronunțarea hotărârii, este imperativ ca descrierea faptelor, care constituie acuzația, și față de care se vor realiza apărările în cursul judecății,  să fie suficient de detaliată, astfel încât  să corespundă modelului abstract din norma de incriminare ( șă fie descrise fapte tipice ) și să poată fi determinate cu ușurință instituțiile de drept penal, care pot fi aplicate.

            Așadar, modalitatea în care sunt descrise faptele în actul de sesizare al instanței trebuie să permită determinarea existenței  unității de infracțiune, a participației penale, a felului pluralitații de infracțiuni, al momentului de plecare a termenului de prescripție, a răspunderii penale etc., iar acest lucru nu se poate realiza, decât printr-o descriere care "să se refere la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod, scop, dacă acestea au consecințe asupra încadrării faptei reținute sau la individualizarea răspunderii penale."[2] O descriere care nu intrunește aceste exigențe poate fi considerată o neregularitate, putând fi invocată excepția aferentă.

            3. Stabilirea prejudiciului în cazul infracțiunilor condiționate de producerea unei pagube.

            Asa cum am arătat mai sus, partea expozitivă a rechizitoriului trebuie să descrie fapte care corespund unor norme de incriminare din partea specială a Codului penal, astfel că, atunci când judecătorul de cameră preliminară lecturează cuprinsul unui rechizitoriu, să poată identifica toate elemntele de tipicitate specifice faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în caz contrar, putând fi ridicată o excepție de neregularitate a actului de sesizare.

            Tipicitatea este o trăsătură esențială a infracțiunii și se traduce în prevederea unei fapte de către legea penală. Așa cum, în mod sugestiv, se explică în doctrină, tipicitatea este o expresie a principiului legalității incriminării, iar infracțiunea "presupune existența unui model legal de incriminare, care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existența unei fapte concrete si tipicitatea ( corespondența între trăsăturile faptei concrete și cele ale modelului legal de incriminare ).[3]

            Practic, atunci când se analizează dacă o faptă este tipică, trebuie verificat dacă aceasta corespunde normei de incriminare, din punct de vedere al laturii subiective, obiective, al subiectului care poate săvârși infracțiunea și al obiectului infracțiunii.

            Ne vom opri atenția asupra laturii obiective, care se compune din: element material, urmare imediată, legătură de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, locul și timpul săvârlirii infracțiunii.

            În cazul infracțiunilor, așa zise, "de prejudiciu", producerea unei pagubeeste o urmare imediată de care este condiționată înăși tipicitatea faptei și în consecință, chiar existența infracțiunii.       

            Pot fi catalogate drept infracțiuni "de prejudiciu", spre exemplu: înșelăciunea, gestiunea frauduloasă sau frauda informatică. În cazul acestor infracțiuni, dacă prin săvârșirea acțiunii specifice elementului material nu s-a cauzat o pagubă, atunci fapta nu este prevăzută de legea penală. ( pentru că nu este tipică ).

            Având în vedere aceste aspecte, instanța nu poate fi legal sesizată cu un rechizitoriu privind asemenea fapte, decât dacă există mențiuni în curpinsul acestuia și cu privire la urmarea imediată a infracțiunii, respectiv cu privire la paguba produsă.

            În cazul majorității infracțiunilor îndreptate contra patrimoniului, cum ar fi furtul, tâlhăria s.a.m.d., prejudiciul cauzat nu condiționeză însăși tipicitatea faptei, întrucât nu se regăsesc mențiuni cu privire la producerea unei pagube în cuprinsul modelului abstract al normei de incriminare, prejudiciul care s-a cauzat, putând fi astfel discutat cu ocazia dezbaterii temeiniciei acțiunii civile, dacă o asemenea acțiune se formulează în cauză, deși, în cazul unora dintre ele, stabilirea prejudiciului ar putea fi semnificativă pentru încadrarea juridică a faptei în formă agravată, situație în care, acest aspect capătă relevanță penală.

            Arătăm că în cazul infracțiunilor pe care norma de incriminare le condiționeză de producerea unei pagube, prejudiciul nu este o simplă componentă a laturii civile a cauzei, ci un element de tipicitate al faptei, astfel că acesta trebuie determinat în concret de către organele judiciare, procurorul având obligația de a-l stabili și menționa în actul de sesizare, pentru că în raport cu acesta pot fi formulate cereri de către părțile în cauză, lucru care se impune cu atât mai mult cu cât este posibilă aplicarea în cursul judecății a procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 375 C.proc.pen coroborat cu art. 377 C.proc.pen.

            Se pune, așadar, o problemă foarte delicată în cazul acestor infracțiuni. În măsura în care inculpatul ar ințelege în cursul judecății să beneficieze de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, acesta s-ar vedea obiligat să recunoască fapta, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, cu toate elementele sale de tipicitate, or in condițiile în care paguba creată prin săvârșirea infracțiunii nu a fost determinată în concret prin actul de sesizare a insțantei, inculpatul s-ar afla intr-o stare de incertitudine asupra faptei pe care urmează să o recunoască, punându-se problema, dacă nu cumva va fi afectat dreptul acestuia la un proces echitabil în asemenea situație. De asemenea, inculpatul nu ar avea posibilitatea de cunoaște, care este acuzația care i se aduce și față de care poate formula cereri și apărări.

            Optica prezentată a fost extinsă de Curtea de Apel Constanța, într-o decizie de speță, pentru o infracțiune de delapidare, ( infracțiune care în vechiul Cod penal era încadrată între infracțiunile contra patrimoniului ). În această situație, norma de incriminare nu condiționează existența infracțiunii de producerea unei pagube, însă valoarea prejudiciului are relevanță pentru încadrarea juridică a faptei, întrucât depășirea unui anumit prag valoric, impune încadrarea juridică în formă agravată.

            În această situație, Curtea a considrat că stabilirea prejudiciului cauzat, incă din rechizitoriu, este un element cu relevanță penală, ținând cont tocmai de faptul că infracțiunea se poate reține în formă agravată în situația depășirii unui anumit prag valoric la prejudiciului cauzat. Astfel, instanța arată că: " prejudiciul, fiind de esența infracțiunii deduse judecății (                                                                                                                                delapidare ), cu atât mai mult cu cât aceasta a fost reținută în formă calificată, procurorul avea obligația de a-l stabili și menționa în actul de sesizare, pentru că în raport cu acesta pot fi formulate cereri de către părțile în cauză, lucru care se impune cu atât mai mult, cu cat este posbilă aplicarea procedurii speciale de judecată, prevăzute de art.3201"[4] ( procedură simplificată de recunoaștere, în vechiul Cod penal ).

            Putem imagina o situație ipotetică, în care se dispune trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute de art.256din Codul penal.( infracțiuni în situația carora, dacă au existat "consecințe deosebit de grave", în înțelesul art.183 din Codul penal, încadrarea juridică se va realiza în formă agravată ). Se concluzionează, tot prin ipoteză, în rechizitoriu, ca evidența prejudiciului reiese din materialitatea faptelor descrise, însă nu se determină cuantumul acestuia, întrucât se consideră de reprezentanții parchetului că acest lucru poate fi realizat în urma cercetării judecătorești, în cursul judecății (situație, de altfel, foarte des întâlnită în practică ).

            Pe de altă parte, se formulează acțiune civilă în fața instanței civile, pentru recuperarea prejudiciului rezultat în urma infracțiunii, iar întinderea prejudiciului se precizează a fi de 2.000.001 lei. Se presupune, de dragul exemplului, că înfracțiunea săvârșită este una de gestiune frauduloasă.

            Poate apărea situația în care inculpatul recunoaște învinuirea fără rezerve, înțelegând să beneficieze de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, prevăzută de art.374 alin.(4) C.proc.pen., raportat la art.375 C.proc.pen., fără a solicita schimbarea încadrării juridice, cu toate că art.377 alin.(5) permit acest lucru și permit și administrarea de probe pentru determinarea încadrării juridice, și cu toate că prejudiciul nu fusese stabilit prin rechizitoriu.

            Instanța va rezolva, bineînțeles, acțiunea penală și va dispune o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, în forma de bază, hotărâre care, prin neapelare, rămâne definitivă.

            Ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale, se soluționeză acțiunea în fațza instanței civile, iar instanța civilă, considerând dovedite pretențiile reclamantului, admite întru totul acțiunea civilă și îl obligă pe pârât ( inculpatul din fața instanței penale ) la plata sumei de 2.000.001 lei, cu titlul de pretenții, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în urma faptei pentru care fusese condamnat de către instanța penală.

            Situația crează o inechitate a procedurilor și o neconcordanță care înfrânge însăși principiul autorității de lucru judecat.

            Potrivit art.28 alin.(1) C.proc.pen., " hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit – o. Doctrina consideră că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat și în ceea ce privește stabilirea prejudiciului, atunci când s-a pronunțat condamnarea, amânarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei.[5] În speță, aparent, instanța penală nu a stabilt prejudiciul, astfel că instanța civilă nu este ținută de vreo soluție a acesteia cu privire la acest aspect, putând să statueze liberă asupra întinderii prejudiciului. 

            Cu toate acestea articolul citat precizează că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei și prin urmare s-ar putea trage concluzia că, statuându-se asupra existenței unei infracțiuni de gestiune frauduloasă, în formă simplă și nu agravată, instanța penală a decis și că prejudiciul cauzat este sub limita valorică de 2.000.000 lei. Ori, trăgând o asemenea concluzie, oare nu tot în aceiași manieră ar fi trebuit să aprecieze si instanța penală, că prejudiciul în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă este un element intrinsec faptei și nu poate fi disociat de aceasta, motiv pentru care s-ar fi impus stabilirea lui încă prin rechizitoriu, care este actul prin care se definesc obiectul și limitele judecății?! Acest lucru încercăm să îl subliniem.

            Pe de altă parte, art.28 alin.(2) C.proc.pen. statuează că hotărârea instanței civile nu  are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției, aspect care a fost ințeles de doctrină, prin folosirea unei tehnici de interpretare per a contrario, ca insemnând că hotărârea civilă are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește prejudiciul[6], născându-se astfel hotărâri a căror autoritate de lucru judecat este ireconciliabilă, întrucât s-ar contrazice încadrarea juridică a faptei date de instanța penală.

            Având în vedere toate argumentele expuse, opinăm în sensul că elementele de tipicitate ale unei infracțiuni pentru care se dispune trimiterea în judecată ar trebui identificate schematic de instanțe și parchete și regăsite în cuprinsul rechizitoriilor, care, în fapt, stabilesc obiectul și limitele judecății, așa cum prevede art.371 C.proc.pen.

            Bibliografie: 

  • Mihail Udroiu – "Codul de procedură penală – Comentariu pe articole, art.1-603, Ed. C.H. Beck, București 2015;
  • Victor Văduva – Verificarea regularității actului de sesizare și a legalei sesizări a instanțe, Ed. Hamangiu 2013
  • G.Bodoroncea,V.Cioclei,I.Kuglay,L.V.Lefterache,T.Manea,I.Nedelcu,F.M.Vasile – Codul penal – Comentariu pe articole, Ediția 2-a, Editura C.H. Beck, 2016
  • Curtea de Apel Consțanța – Decizia nr.751/p/02.09.2011
Postat în Articole De:
Avocat Muresan Silaghi Felicia Cristina

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii