Conditiile de acordare sunt:

        1. salariatul sa fi lucrat in regim de telemuncă cel putin 15 zile lucrătoare pe perioada starii de urgenta;

         2. cererea de acordare a sprijinului sa se depună la ANOFM până la data de 31.12.2020. Plățile se fac in ordinea depunerii cererilor;

         3. in termen de 30 zile calendaristice de la acordarea sumei de 2500 lei/telesalariat, angajatorul are obligatia de a depune la ANOFM documentele justificative referitoare la achiziția categoriilor de bunuri și servicii necesare desfasurarii activității în regim de telemuncă, sub sancțiunea restituirii sumei acordate in termen de 30 zile.

         Observatii: este de notat că, atât modalitatea, cât și categoria de bunuri și servicii tehnologice ce pot fi achizitionate, urmează a se stabili prin Ordin al Ministrului muncii, urmând a fi publicat in M.Oficial in termen de 10 zile, începând de la data de 10.08.2020, deci până în 20.08.2020.

         Ca atare, în opinia mea, pentru a avea prioritate la plată, ar fi de depus cererea de plată, chiar anterior publicarii ordinului ministrului muncii, intrucât acesta are relevanță doar cu privire la procedura de urmat după depunerea cererii, respectiv modalitatea de efectuare a plății si categoria de bunuri si servicii ce pot fi achizitionate.

               Sunt de notorietate deja măsurile de carantinare a persoanelor suspecte de a fi infectate cu SARS-COV-2, fie din cauză că acestea revin în țară din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, fie din cauză că au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu această boală.

                    În ce privește persoana care este confirmată pozitiv cu coronavirus, față de aceasta se instituie măsura izolării, fiind indiferent dacă persoana prezintă semnele și simptomele sugestive specifice bolii sau nu. Un aspect important în ce privește atât carantinarea cât și izolarea este faptul că aceste măsuri se instituie de regulă la domiciliul persoanei sau la o locație declarată de aceasta, atunci când riscul contaminării este unul redus și cu condiția ca în cadrul acestor locuințe să se poată asigura condițiile de separare fizică față de celelalte persoane care locuiesc în aceeași locație.

                    Cu toate acestea, în cazurile în care persoanele carantinate sau izolate la domiciliu ori la o reședință declarată de aceștia nu doresc să se conformeze măsurii luate și părăsesc locuința, aceștia vor fi obligați să continue carantina sau izolarea în spațiile din cadrul unităților sanitare, special desemnate de către autoritățile competente, cu suportarea cheltuielilor ocazionate pe parcursul internării.

           Legea nr. 136/2020 prevede la art. 16 și 17 posibilitatea introducerii acțiunii în justiție de către orice persoană care se consideră vătămată în vreun drept sau interes legitim prin instituirea izolării sau carantinării, la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază ori își are reședința sau, după caz, la judecătoria în a cărei circumscripție este situat spațiul sau unitatea sanitară în care este izolată sau carantinată.

        Este de notat faptul că aceste cereri sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și se judecă în regim de urgență în termen de cel mult 48 de ore de la introducerea acțiunii, iar asistența juridică a persoanei este obligatorie. Legea face distincție între acțiunea care se poate introduce împotriva măsurii izolării pe de o parte, și cea care se introduce împotriva carantinării și a prelungirii izolării prin decizie a direcției publice de sănătate pe de altă parte.

       Cea mai importantă distincție între aceste acțiuni este prevederea unui termen de cel mult 24 de ore pentru introducerea acțiunii împotriva deciziei direcției de sănătate publică prin care se instituie măsura carantinării și a prelungirii izolării.

     Acest termen curge de la data comunicării deciziei, iar introducerea acțiunii cu depășirea acestui termen atrage respingerea acesteia ca fiind tardiv introdusă. În ce privește acțiunea care se poate introduce împotriva măsurii izolării, aceasta nu este supusă unui termen de decădere, putând fi introdusă în orice moment până la încetarea măsurii.

La data de 15 iulie 2020 s-a publicat în Monitorul Oficial Legea nr. 130/15.07.2020 prin care se completează art. 5 din Decretul Lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice pentru dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Această modificare stabilește indemnizații de 700 lei, 500 lei sau 350 lei / lună în funcție de situația reglementată de noua lege. De menționat, că pe lângă aceste venituri sunt o serie de alte facilități acordate precum și aceste venituri se pot cumula cu pensia.

Astfel la articolul 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (4) se introduc cinci noi alineate, alineatele (5)-(9).

Redăm mai jos un fragment dinforma consolidată a legii la 06.08.2020:

Articolul 1 (1)Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a)a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice; b)a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; c)a fost internată în spitale de psihiatrie; d)a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e)a fost strămutată într-o altă localitate. f)a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964.

La data de 29-07-2019 Alineatul (1) din Articolul 1 a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 159 din 25 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019

(2)De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a)a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; b)a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului.

(3)Fiecare an de detenţie sau internare pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se consideră ca vechime în muncă un an şi şase luni.

(4)Perioadele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.

(5)Se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă.

(6)Perioadele prevăzute în prezentul articol constituie şi vechime neîntreruptă în muncă şi în aceeaşi unitate şi intră în calculul acestor vechimi.

Articolul 2

(1)Persoanele prevăzute la art. 1, încadrate în baza unui contract individual de muncă sau a unui raport de serviciu, pot continua activitatea după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limita de vârstă prevăzută de lege, pentru o perioadă de timp egală cu cea în care persoana respectivă a fost privată de libertate.

(2)Continuarea activităţii în condiţiile prevăzute la alin. (1) se face la cerere, cu acordul angajatorului.

Articolul 3

(1)De prevederile art. 1 beneficiază şi persoanele care au decizii de pensionare.

(2)În cazul celor decedaţi, urmaşii acestora au dreptul la pensie de urmaş în condiţiile legii, cu luarea în calcul a vechimilor stabilite potrivit prezentului decret-lege.

Articolul 4

(1)Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. La data de 29-07-2019 Alineatul (1) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 159 din 25 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019

(2)Persoanele care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 350 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.

La data de 12-07-2020 Alineatul (2) din Articolul 4 a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 117 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 605 din 09 iulie 2020

(3)În funcţie de evoluţia preţurilor şi a tarifelor, indemnizaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, o dată cu indexările aplicate pensiilor şi celorlalte drepturi de asigurări sociale de stat.

(4) Indemnizaţiile acordate în baza prezentei legi sunt neimpozabile şi nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi potrivit legii.

La data de 29-07-2019 Articolul 4 a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 159 din 25 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019

Articolul 5

(1) Soţul/Soţia celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. La data de 29-07-2019 Alineatul (1) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 159 din 25 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 26 iulie 2019

(2)De aceleaşi drepturi beneficiază soţul (soţia) celui decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

(3)Această indemnizaţie se poate cumula cu orice pensie.

La data de 01-07-2015 Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 69 din 2 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 3 aprilie 2015.

(4)Beneficiază de indemnizaţia prevăzută la alin. (1) şi soţul (soţia) celui decedat în condiţiile prevăzute la alineatele precedente şi care, din motive de supravieţuire, a fost nevoit (nevoită) să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier, strămutat sau căruia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia.

(5) Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei.

La data de 18-07-2020 Articolul 5 a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 130 din 15 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 15 iulie 2020

(6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său.

La data de 18-07-2020 Articolul 5 a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 130 din 15 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 15 iulie 2020

(7) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care a beneficiat părintele său.

La data de 18-07-2020 Articolul 5 a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 130 din 15 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 15 iulie 2020

(8) Copilul care s-a aflat atât în situaţiile prevăzute la alin. (6), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare.

La data de 18-07-2020 Articolul 5 a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 130 din 15 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 15 iulie 2020

(9)La stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (6) sau (7), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului au beneficiat de indemnizaţie lunară potrivit prevederilor art. 4, se ia în calcul indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare.

La data de 18-07-2020 Articolul 5 a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 130 din 15 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 15 iulie 2020

Articolul 6

Persoanele care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) nu pot beneficia şi de drepturile prevăzute la art. 5.

Articolul 7

Indemnizaţiile lunare acordate în baza prezentului decret-lege nu afectează plafoanele de venituri în funcţie de care se stabilesc chiriile pentru locuinţele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi şi studenţi şi ajutoarele sociale.

Articolul 8 (1)Abrogat.

      Dacă unele instanțe, înțeleg să constate legalitatea sesizării în cameră de consiliul fără citarea părților în conformitate cu dispozițiile art. 346 alin. 1 Cod procedură penală , în ipoteza în care nu s-au depus cereri și excepții de către părți, alte instanțe totuși dispun citarea părților și fixarea unui termen de judecată.

      Fundamentul juridic al celei de-a doua opinii, este împărtășită și de autoarea Irina Kuglay, în M.Udroiu(coord.) Codul de procedură penală.Comentariu pe articole , ed. a 3-a , ED.CH.Beck București, 2020 pag. 1833 , respectiv , că ședința trebuie convocată ( termenul trebuie acordat) chiar daca nu s-au formulat cereri și excepții , întrucât părțile și persoana vătămată vor putea ridica excepțiile și oral pe parcursul ședinței de judecată , respectiv a se vedea și Decizia ICCJ Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii nr. 14/2018 unde se arată că ,, părțile având posibilitatea invocării de cereri și excepții noi chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialității procedurii ” iar pe de altă parte , ședința va constitui cadrul în care judecătorul va putea ridica din oficiu excepții.

       Prin urmare concluzia ce pare a rezulta, per a contrario, din art. 344 alin. 4 Cod procedură penală , în sensul că ședința de judecată s-ar convoca numai dacă s-au formulat cereri și excepții în scris, este eronată, permisă fiind numai de o vădită necorelare între texte .

      Mai mult decât atât , termenul stabilit conform art. 344 alin. 2 Cod procedură penală , curge diferit pentru fiecare dintre părți dat fiind îndeplinirea procedurii de citare cu fiecare parte citată. În acest sens a se vedea și Decizia ICCJ nr.14.2018 care arată că termenul de depunere a cererilor și excepțiilor este un termen de recomandare.

      Astfel că, opinia noastră este în acord cu situația în care judecătorul de cameră preliminară trebuie să convoace părțile și în situația în care acestea nu au formulat în scris cereri și excepții, fixând un termen de judecată prin citarea acestora.

Un exemplu de stat este și Regatul Marii Britanii, unde este foarte uzitată această măsură preventivă privativă de libertate, evident după achitarea unei cauțiuni.

În practica noastră națională sunt diferite soluții contradictorii și total neunitare, motiv pentru care am ales să dezbatem acest subiect în cele ce urmează:

Astfel normele legale în vigoare , respectiv dispozițiile: - art. 399 alin. 9 Cod procedură penală prevede faptul că ,, Durata arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest la domiciliu cu o zi din pedeapsă ”. Deși problema de drept supusă dezbaterii este în cazul nostru, măsura arestului la domiciliu fracționat pe intervale orare, executat într-un stat membru UE , similitudini există și în legislația noastră cu referire la art. 221 alin. 6 Cod procedură penală care prevăd că ,, La cererea scrisă și motivată a inculpatului , judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinice pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului” .

Astfel, câtă vreme dispozițiile art. 399 alin. 9 Cod procedură penală prevăd clar si fără echivoc că perioada clasică a arestului la domiciliu se scade zi la zi, ce se întâmplă în situația mai sus arătată unde evident că am avea o situație de arest la domiciliu fracționat pe intervale orare , respectiv cum se deduce această măsură preventivă?

Punctul nostru de vedere este că în acest moment față de dispozițiile mai sus amintite arestul la domiciliu fracționat pe intervale orare aplicat conform art. 221 alin. 6 Cod procedură penală se scade 1/1 din pedeapsa efectiv aplicată. În acest context se produce, spunem noi, un dezechilibru de tratamente preventive diferite între inculpați sau condamnați, sursa acestora fiind ambiguitatea dispozițiilor art. 399 alin. 9 Cod procedură penală cu referire la art. 221 alin. 6 Cod procedură penală. Astfel, dacă avem doi inculpați, dintre care unul a executat un arest la domiciliu fracționat pe intervale orare în Marea Britanie ( care este în judecat acolo în baza unui mandat european de arestare preventivă) și unul care care beneficiază de măsura preventivă a arestului la domiciliu clasic la noi în țară, teoretic cel judecat în procedura extrădării ar trebui să i se deducă 1/1 la fel cu cel judecat în țară raportat la aplicabilitatea dispozițiilor art. 399 alin. 9 Cod procedură penală.

În Marea Britanie legislația  prevede că, această măsura a arestului la domiciliu ( condiționat prin impunerea unor intervale orare fixe și purtarea unei brățări electronice de monitorizare dar care este de min. 9 ore) , se deduce ½ din durata ce urmează a fi executată , conform art. 253 din Criminal Justice Act 2003. Apreciez că și la noi avem o similitudine având în vedere prevederile de la art. 221 alin. 6 C.p.p. . Lipsa de tratament juridic fără orice discriminare juridică este în acest caz modalitatea de deducere care se deduce zi / zi din pedeapsa ce urmează a fi executată în concordanță cu disp. art. 399 alin. 9 C.p.p.

Practic în situația arătată, dispozițiile legale sunt interpretate diferit de instanțele naționale astfel:

- art. 18 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede că ,, Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române”.

- Recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 22 din 12 octombrie 2009 privind stabilirea soluției ce trebuie dată de către instanță în cazul solicitării deducerii arestului la domiciliu executat în străinătate, în aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea 302/2004 a decis că : ,, Durata arestului la domiciliu, executat în străinătate , măsură privativă de libertate, în accepțiunea art. 5 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie luată în calcul în cadrul procedurii penale române și dedusă din durata închisorii aplicate de instanțele române ”

- Articolul 26 alineatul (1) din Decizia – cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că măsuri precum arestul la domiciliu cu o durata de nouă ore în timpul nopții, însoțit de supravegherea persoanei în cauză prin intermediul unei brățări electronice, de obligația de a se prezenta zilnic sau mai multe ori pe săptămână la o secție de poliție la ore fixe, precum și de interdicția de a solicita eliberarea de documente care să permită călătoria în străinătate, nu sunt, în principiu, având în vedere tipul, durata, efectele și modalitățile de executare a tuturor acestor măsuri, într-atât de constrângătoare încât să producă un efect privativ de libertate comparabil cu cel care rezultă dintr-o încarcerare și astfel să fie calificate drept ,, detenție ” în sensul dispoziției menționate, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere ”.

Față de interpretarea corelativă a celor enumerate anterior, instanțele naționale sunt neunitare în soluțiile pronunțate, respectiv unele au considerat ca prevederile deciziei cadru arată foarte clar că arestul la domiciliu fracționat nu este o măsură preventivă privativă de libertate și nu trebuie dedusă din pedeapsa în concret aplicată, iar alte instanțe au decis că trebuie dedusă această măsura ca fiind una privativă de libertate, soluțiile fiind argumentate pe fondul Legii 302/204 ( art. 18) respectiv având la bază și RIL ICCJ nr. 22/2009 .

Punctul nostru de vedere este că, această măsură trebuie și poate să fie dedusă din pedeapsa în concret aplicată unui inculpat cu atât mai mult cu cât în situația nededucerii sau necomputării acestei măsuri preventive fiind încălcate disp. art. 18 din Legea 302/204 și RIL ICCJ nr. 22/2009. 

Principalele modificări aduse :

•               Posibilitatea depunerii dovezii de înregistrare a plângerii atât prin prezentarea certificatului de grefă cât sau a unui extras din portalul instanțelor de judecată www.portal.just.ro ;
•            Dovada înregistrării plângerii se depune sau comunică prin orice mijloace de comunicare la distanță ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia, de către contravenient sau reprezentatul convențional, la unitatea de poliție din care face parte agentul constatator;
•               Permisul se restituie titularului sau reprezentantului convențional al acestuia;
•                 Posibilitatea restituirii permisului de conducere prin corespondență la adresa indicată de contravenient sau reprezentantul convențional prin cererea de restituire depusă electronic, fax, poștal.

I. Dispozițiile OUG nr.37/2020 se aplică atât în relațiile cu instituțiile de credit, cât și în relația cu instituțiile financiare nebancare;

II. Beneficiarii acestor facilități sunt debitorii: persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individual și întreprinderile familiale, profesiile liberale;

III. Opțiunea debitorilor poate fi exprimată o singură dată și poate avea ca obiect: fie suspendarea tuturor costurilor lunare aferente creditului – rate, dobânzi și comisioane, fie suspendarea doar a ratelor, respectiv doar a dobânzilor și comisioanelor;

IV. Suspendarea costurilor aferente creditelor poate fi acordată pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni, fără a se putea depăși data de 31.12.2020; V. Cererea se depune în format electronic, prin email sau telefonic, în termen de 45 de zile, calculate de la data de 30.03.2020, respectiv până la mijlocul lunii mai 2020.

Observații: atât la data depunerii cererii, cât și ulterior, până la soluționarea cererii Dvs., în mod obligatoriu achitați toate obligațiile aferente creditului, aceasta reprezentând o cerință de admisibilitate a acordării facilității de suspendare;

VI. Cererea se soluționează în maxim 15 zile de la data primirii solicitării, prin emiterea unei decizii de aprobare/respingere a cererii;

VII. În vederea maximizării șanselor de aprobare a cererii de suspendare, motivați cererea de suspendare prin indicarea tuturor detaliilor referitor la modalitatea în care situația excepțională determinată de instituirea stării de urgență v-a afectat veniturile Dvs. și familiei Dvs. (pentru ipoteza în care sunteți debitor persoană fizică), respectiv încasările (pentru situația celorlalți debitori, în afara persoanelor fizice); în cazul celorlalți debitori, în afara persoanelor fizice, pe lângă cererea motivată, urmează a se depune și certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (albastru – activitatea a fost întreruptă urmare a deciziilor autorităților publice competente sau galben – diminuarea veniturilor sau încasărilor cu peste 25% în luna martie 2020, față de media lunilor ianuarie-februarie 2020)

VIII. În ipoteza aprobării cererii, nu se încheie act adițional; în termen de 30 zile de la primirea solicitării, debitorul este notificat cu referire la modificarea clauzelor contractuale, punându-i-se la dispoziție atât noul grafic de rambursare a creditului, cât și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, în format letric sau prin email, potrivit opțiunii debitorului;

IX. Dispozițiile legale fac distincție între situația juridică a creditelor ipotecare contractate de persoanele fizice și celelalte credite, după cum urmează: a) în prima situație – credite ipotecare contractate de persoane fizice, dobânda (!!! doar dobânda, nu și rata) aferentă perioadei de suspendare va reprezenta o creanță distinctă, care urmează a fi achitată de către debitorul persoană fizică în 60 de rate lunare, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare. La această sumă nu se mai calculează nici o dobândă!! (de ex. dacă perioada de suspendare acordată este de 6 luni, iar dobânda acumulată în aceste 6 luni este de 600 lei, la sfârșitul celor 6 luni de suspendare suma de 600 lei urmează a se achita astfel: 600 lei : 60 luni = 10 lei de achitat în plus, începând cu luna a 7-a, timp de 5 ani); b) în situația celorlalte credite, dobânda corespunzătoare sumelor scadente și suspendate se capitalizează (se adaugă) la soldul existent la finele perioadei de suspendare.

Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe toată durata rămasă până la noua maturitate a creditului, respectiv perioada inițială contractuală, la care se adaugă durata suspendării.

La această sumă urmează a se calcula dobândă, potrivit modalității de calcul agreată la încheierea contractului de credit.

X. Prelungirea duratei de creditare: a) în cazul debitorilor persoane fizice – perioada de creditare stabilită inițial poate fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată, sub condiția încadrării în limita de vârstă a debitorilor la finalizarea contractului astfel prelungit; în ipoteza în care prelungirea maturității contractului de credit depășește limita de vârstă a debitorilor astfel cum este aceasta prevăzută în reglementările creditorilor care acordă facilitatea, creditorii vor proceda la restructurarea creditelor cu încadrarea în limita de vârstă, adică repartizarea sumei de plată pe o durată a creditului corespunzătoare încadrării în limita de vârstă a debitorului. b) în cazul celorlalte categorii de debitori – perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi prelungită cu o perioadă maximă egală cu durata suspendării obligațiilor de plată.

ALEGEȚI PRUDENT!                                                 Av.Felicia Mureșan-Silaghi

Astfel raportat la faptul că amenzile prevăzute de OUG 1/1999 prevedeau amenzi reduse, practic prin această ordonanță se majorează considerabil amenzile și în plus vine cu câteva modificări substanțiale. Astfel persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare pot fi sancționate cu amendă de la 2000 lei – la 20000 lei , cu posibilitatea achitării în 15 zile a jumătate din amenda aplicată.

Pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile ordonanțelor militare, acestea pot fi sancționate cu amendă de la 10000 lei – la 70000 lei , evident și în cazul acestora cu posibilitatea de a achita în 15 zile jumătate din amenda aplicată.

Printre alte sancțiuni este și cea prevăzută de art.28 alin. 2 din OUG 1/1999 prin care agentul constatator poate aplica pe lângă amendă și una sau mai multe sancțiuni complementare, și anume: confiscarea bunului destinat, folosit sau rezultat din contravenție, interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate, suspendarea temporară a activității, desființarea unor lucrări.

Ca să exemplificăm , situația măsurii complementare a confiscării bunului , este o măsură care poate fi dispusă de agentul constatator, dacă în mod repetitiv o persoană fizică este amendată pentru nerespectarea ordonanțelor militare, iar agentul constatator confiscă autoturismul. Asta în situația când agentul consideră că, contravenientul a nerespectat deplasarea și era în autoturism la momentul amendării sale.

Un alt exemplu poate fi în cazul unei  persoane juridice, care nu respectă marcarea zonei destinate accesului cetățenilor cu semne vizibile prin care aceștia trebuie să respecte o distanță de siguranță de 1,5 m. În acest caz, agentul constatator putând aplica sancțiunea complementară a suspendării temporare a activității.

În cazul unor persoane juridice care prin ordonanțele militare aveau obligația să-și suspende activitatea și nerespectarea acesteia, putând conduce la aplicarea de către agentul constatator a aplicării sigiliului asupra spațiului. Facem  mențiunea, că aceste măsuri complementare se i-au în cazul în care agentul constatator în funcție de gradul de periculozitate sau repetabilitate a contravenției săvârșite de contravenienți.

Un ultim aspect deosebit de important este acela, că atacarea procesului verbal de contravenție nu suspendă măsurile complementare aplicate.

Sfatul nostru este de a respecta măsurile dispuse prin ordonanțele militare pentru a nu fi în ipotezele arătate mai sus. STAȚI ÎN CASĂ  și MULTĂ SĂNĂTATE TUTUROR .

În opinia noastră și a informațiilor aflate de la serviciile de poliție rutiere, persoana care are reținut permisul de conducere, ca măsură complementară aplicată pe lângă a sancțiunea principală a amenzii, poate conduce pe baza dovezii de circulație eliberată astfel: până la expirarea termenului prevăzut pe dovada de circulație sau în cazul celor care au contestat procesul verbal de contravenție în 15 zile de la comunicarea lui, cu certificatul de grefă obținut de la instanța unde s-a formulat plângerea la contravenție.

Astfel, în situația celor care au contestat procesul verbal de contravenție, nu mai pot merge cu certificatul de grefă și dovada de circulație în original la ghișeul serviciului poliției rutiere, în vederea ridicării permisului de conducere. Aceștia, pot conduce în continuare pe baza dovezii de circulație și a certificatului de grefă pe care trebuie să-l aibă asupra lor la orice control de rutină. În aceeași ordine de idei , apreciem că, contravenientul va trebui să comunice certificatul de grefă pe cale electronică , serviciului de poliție rutieră unde a fost ridicat permisul, având la dispoziție toate adresele de contact ale serviciilor rutiere pe site-ul inspectoratelor de poliție județene. Facem mențiunea că certificatul de grefă în format electronic trebuie transmis serviciului de poliție rutieră, unde a fost ridicat permisul de conducere ca urmare a constatării contravenției.

O altă situație este aceea , a celor care au predat permisele de conducere înainte de declararea stării de urgență, tot ca urmare a unei contravenții la care s-a aplicat măsura complementare a reținerii permisului de conducere. Din informațiile furnizate, în acest caz, cetățenii pot să conducă din prima zi după expirarea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, raportat la faptul că actualizarea bazei de date se face automat , fără a fi nevoie deplasarea la ghișeu în vederea ridicării permisului. Ridicarea permisului de conducere se va face după încetarea stării de urgență, până atunci putând a conduce fără a deține permisul de conducere fizic, și nefiind sancționați de organele constatare ca urmare a neprezentării permisului de conducere.

¬ Deplasarea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani se poate face și peste intervalul orar 11.00 – 13.00, în intervalul orar 20.00 – 21.00 , dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei- NU este nevoie de declarația pe proprie răspundere;

¬ Persoanele cu vârsta peste 65 ani , în intervalul orar 11.00 – 13.00 , au prioritate în a accede la magazinele care comercializează alimente și produse de strictă necesitate – în aceste sens magazinele pot restricționa accesul persoanelor care au sub 65 de ani pe perioada acestui interval orar;

¬ Șoferii de transport de marfă cu capacitate mai mare de 2,4 t , pentru protejarea membrilor familiilor din care provin pot opta pentru una din următoarea situație: 1.carantină în spațiul pus la dispoziție de angajator; 2. Izolarea la domiciliu cu toți membrii familiei sau singur în alt spațiu disponibil; 3.carantinarea la cerere în spațiile puse la dispoziție de autorități cu suportarea acestor cheltuieli ;Pentru oricare din variante se optează de către șoferi, aceștia vor completa o declarație pe proprie răspundere;

¬ Cei care lucrează în domeniul energiei electrice și a gazelor naturale, pentru a asigura populația cu aceste servicii- măsuri de izolare preventivă stabilită de angajator la locul de muncă sau în spații puse la dispoziție de angajator. Nerespectarea acestei izolări – sancțiuni disciplinare,contravenționale, penale.

¬ Autoritățile locale vor asigura – montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe și dezinfectarea lifturilor și a casei scărilor și alte spații comune;

¬ Autoritățile locale vor pune la dispoziția personalului medical la cerere, în vederea efectuării repausului între gărzi, spații de cazare la hoteluri.

¬ Plafonarea prețurilor la energie electrică, gaze naturale, salubritate, apă/canal, carburanți;

O atenție deosebită o au situațiile în care ieșim și ne completăm declarația pe proprie răspundere, motiv pentru care pe această situație voi face câteva atenționări în cele ce urmează. Ceea ce nu este deloc de neglijat este faptul că amenda contravențională pentru nerespectarea ordonanței militare nr. 3 cu privire la perioada de deplasare și motivul acesteia este de până la 5000 lei.

Așadar nu este deloc de prisos a completa corect declarația pe proprie răspundere și a arăta motivul real al deplasării. O parte din populație, apreciază că este o doar o amendă contravențională, pe care probabil o vor contesta, dar ceea ce nu se are în vedere este că amenda este una extrem de ridicată, respectiv între 100 lei și 5000 lei conform art.28 din OUG nr. 1/1999. Mai mult decât atât dacă, ca urmare a completării declarației cu date nereale poate fi pasibil și la un dosar penal pentru fals în declarații , infracțiune pedepsită de art. 326 C.pen.

Aici merită a se avea în vedere că așa cum s-au semnalat anumite situații, ca de exemplu cetățeni care au ieșit să-și cumpere materiale de construcții sau în a achiziționa flori de la diferite magazine de bricolaj, nu sunt permise de lege aceste situații. Aceste situații nu fac parte din situațiile permise de lege și vor fi sancționate contravențional sau penal.

Nu în ultimul rând, dacă în urma declarării unor date neadevărate, o persoană este oprită și se constată că ulterior era infectată cu COVID-19 , aceasta este pasibilă și de un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și sancționată de art. 352 Cod penal. Astfel , respectați măsurile impuse, pentru a nu fi în situația celor arătate anterior, respectiv să aveți asupra voastră declarația pe proprie răspundere și să o completați doar cu cele care corespund adevărului.

Mai jos aveți modelul declarației pe proprie răspundere:

Situația mămicilor care, la data decretării stării de urgență, se află în timpul concediului și indemnizației lunare pentru creșterea copilului, se prezintă, concis, astfel:

Astfel cum s-a dispus prin art.37 din Decretul nr.195/2020, persoana îndreptățită își păstrează stimulentul de inserție în situația pierderii locului de muncă, ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19.

Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art.II din OUG nr.30/2020, care fac trimitere la acordarea stimulentului de inserție fără întrerupere, pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe(21.03.2020), persoanelor care – printre altele – se află în situația suspendării sau încetării raportului de muncă, fie din inițiativa angajatorului, fie urmare a dispozițiilor autorităților publice determinate de starea de urgență.

Practic se emit ordonanțe din oficiu, ordonanțe care se comunică inspectoratelor de poliție și se prelungește automat dovada de circulație.

Redăm mai jos comunicatul de presă al Ministerului Public:

La nivelul parchetelor, în cauzele în care anterior instituirii stării de urgență prin ordonanță a procurorului a fost dispusă prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere, emise în temeiul art. 111 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele interesate nu este necesar să depună cereri de prelungire. Din oficiu, procurorii vor emite ordonanțe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanță. Ordonanțele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unitățile de poliție competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situație excepțională. Precizăm că măsura a fost stabilită prin coordonare interinstituțională între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne și Inspectoratul General al Poliției Române.

Apreciez că această abordare de către comisii , este una total greșită din mai multe puncte de vedere: în primul rând această abordare nu este susținută nici de decretul nr. 195/16.03.2020 al Președintelui României, care la capitolul V din acest decret, capitol dedicat justiției, nu vorbește în niciun fel, de suspendarea vreunei proceduri de liberări condiționate.

Practic, ce deducem prin neincluderea  între cauzele care se suspendă pe perioada stării de urgență, a acestei vocații de a te elibera condiționat, este că nu poate fi suspendat , restrâns sau afectat în vreun mod.

În al doilea rând nu este susținută această abordare nici de Consiliul Superior al Magistraturii care prin hotărârea nr.147/24.03.2020 a prevăzut foarte clar ce cauze se judecă de către judecătorii, tribunale sau curți de apel. Astfel la art. 2 din hotărârea amintită se prevede că instanțele în fond sau căi de atac vor judeca liberările condiționate.

Având în vedere aceste dispoziții, apreciez că amânarea condamnaților care au îndeplinite dispozițiile art. 100 Cod penal, este un abuz , motiv pentru care , cererile de liberare condiționate în opinia mea se pot depune direct către instanța de judecată și în lipsa procesului verbal al comisiei.

1. se depune cere de catre unul dintre părinți - cel care va supraveghea copiii - la angajator. Cererea va fi insotita de declaratia pe proprie raspundere a celuilalt parinte (formular tipizat) și de copia certificatului de nastere al copiilor.

2. Ptr fiecare zi libera, angajatorul acorda o indemnizatie salariatului in cuantum de 75% din salariul de baza;

(1) Ptr decontarea sumelor achitate, angajatorul va depune o cere la AJOFM, insotita de urmatoarele documente: a) lista angajaţilor care au beneficiat de zilele libere, precum şi indemnizaţia acordată pe această perioadă; b) copii de pe statele de plată din care să reiasă acordarea indemnizaţiei; c) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al angajatorului prin care se atestă că lista prevăzută la lit. a) conţine persoanele care îndeplinesc condiţiile reglementate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 19/2020; modelul declaraţiei este aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I; d) dovada plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente lunii în care s-a plătit indemnizaţia.

(2) Cererea va fi datată şi semnată de reprezentantul legal şi va conţine obligatoriu următoarele elemente: a) datele de identificare ale angajatorului, inclusiv adresa de e-mail; b) contul bancar; c) numele reprezentantului legal al angajatorului; d) suma totală solicitată; e) numărul angajaţilor pentru care s-a solicitat suma.

(3) Documentele prevăzute la alin. (1) se transmit prin poşta electronică la adresa electronică comunicată de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în cel mult 30 zile de la data efectuării plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei.

(4) În situaţia în care documentele prevăzute la alin. (1) nu pot fi transmise prin poşta electronică, acestea se vor transmite prin orice alt mijloc de comunicare.

(5) Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie potrivit art. 2 se face în termen de 60 de zile calendaristice de la data înregistrării documentelor prevăzute la alin. (1).

(6) Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia ca, în termen de 24 ore de la primirea prin poşta electronică sau în condiţiile alin. (4) a documentelor prevăzute la alin. (1), să comunice angajatorului numărul de înregistrare al solicitării.

Model cerere

Unitatea / institutia............  

                                                                                                                   Data .............

                                                                                                            C E R E R E

          Stimată doamnă / stimate domnule director

         Subsemnatul................................salariat la................................................................     solicit sa imi aprobați _______ (__________________________________________) zile libere, în perioada ___________________________________, conform prevederilor art. 1, alin. (1) din Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ întrucât în perioada _____________________________________________ s-a hotărât închiderea temporară a unității de învățământ ____________________________ ______________________ unde este înscris(ă) fiul/fiica meu/mea în vârstă de _______.

         Anexez alăturat declarația pe propria răspundere a soției/soțului mele/meu conform prevederilor legale, certificat de naștere copil/copii, certificat de căsătorie.

          Față de prezenta cerere vă rog dispuneți.

                                                                                                   Semnătura

_________________________

Prin ordonanţa de urgenţă, guvernul Orban a introdus o nouă infracţiune. Astfel, după articolul 352 din Codul Penal se introduce un nou articol, 3521, referitor la "Omisiunea declarării unor informaţii". Textul articolului respectiv arată: "Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care acestea îşi desfăşoară activitatea a unor informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă". Cu alte cuvinte, atunci când află că o persoană din cercul său social, este declarată ca fiind infectată cu o boală contagioasă, cetăţenii trebuie să verifice, retrospectiv, dacă au intrat în contact cu aceasta în ultima perioadă şi, dacă au făcut-o, au obligaţia de a declara acest lucru. În caz contrar, se aleg cu dosar penal.

Această procedură din punctul nostru de vedere este un precedent periculos, deoarece pe perioada stării de urgență de pot modifica prevederi din codul penal care nu sunt pe perioadă limitată ci sunt aplicabile și după încetarea stării de urgență.

Mai mult decât atât toți cei care au dosare penale înainte de modificări , lor lis e aplică legea penală mai favorabilă, respectiv lor nu li se aplică aceste prevederi.

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 2 din 21.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19

Ministrul afacerilor interne emite următoarea Ordonanță militară

Art.1. – (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară. (2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență. (3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie. (2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 3. – (1)Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane. (2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Art. 4. – În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță; b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 5. – (1)În intervalul orar 22.00 - 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4. ( 2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. (3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. (4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. (5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 6. – (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine. (2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii: a) sunt membri de familie ai cetățenilor români; b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România; c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene; d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent; e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar; f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare; g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale); h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare. (3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază. (2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. (3) Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală. (4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor. (2) Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției. (3) Comitetele locale, județene și al municipiului București pentru situații de urgență identifică modalități de sprijin pentru persoanele prevăzute la alin.(1). (4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 9. – (1) Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează: 1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins: „(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online. (3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”. 2. După alineatul (2) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins: „(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4t”. 3. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins: „(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin.(1) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.” (2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 10. –(1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare: a) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 2; b) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7; c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6. (2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art.1 – 7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare. (3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare. Art. 11. –(1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

                                                     Ministrul Afacerilor Interne

a. Procedura speciala pentru Cererile de valoare redusa

Pentru sumele ce reprezinta debite mai mici de 10.000 Lei exista o procedura speciala reglementata de noul cod de procedura civila.

Procedura solutionarii cererii de valoare redusa se caracterizeaza prin faptul ca este eminamente scrisa se desfasoara in camera de consiliu fara prezenta partilor. Eventuala infatisare a partilor este posibila doar cu titlu de exceptie. Cererile se fac in conformitate cu un formular prestabilit de lege, pentru a se scurta timpul de solutionare, si procedura de solutionare urmeaza tiparul cerere – intampinare – raspuns la intampinare, insa din practica se observa ca si aceasta procedura se poate prelungi peste termenele prevazute de lege care insumate pot ajunge si chiar depasi 90 de zile. Doar inscrisurile sunt acceptate ca si mijloace de proba.

Nu este necesara parcurgerea unei proceduri prealabile si din acest motiv ar trebui sa fie cea mai rapida procedura.

Fiind vorba de o valoare redusa, taxa de timbru este cea mai putin costisitoare respectiv 50 de lei pentru cererile pana in 2000 lei si 200 lei pentru cererile cu valoarea cuprinsa intre 2000 si 10.000 lei.

b. Procedura speciala a emiterii ordonantei de plata

De asemenea, pentru sumele recunoscute de debitor sau a caror existenta poate fi probata de creditor fara dubii, prin inscrisuri, fara ajutorul altor mijloace de proba, art. 1014 – 1025   din Noul Cod de Procedura Civila prevede posibilitatea emiterii unei ordonante de plata, dupa parcurgerea unei proceduri sumare care debuteaza cu o notificare prin care se someaza debitorul ca in termen de 15 zile de la primirea acesteia sa efectueze plata debitului.

Aceasta procedura prezinta avantajul de a fi cea mai rapida, in cazul in care debitorul nu depune intampinare, caci in aceasta situatie legea prevede un termen de solutionare de 45 zile de la depunerea cererii, dar se poate prelungi semnificativ daca intampinarea este depusa, si apoi, ordonanta emisa de judecator este atacata cu cerere in anulare.

Comparativ cu procedura de drept comun este o procedura foarte accesibila din punct de vedere economic, pentru ca trebuie platita doar o taxa de timbru fixa de 200 lei indiferent de valoarea litigiului (sumei de recuperat).

Procedura de drept comun.

Pentru debitele a caror recuperare este necesara administrarea si a altor mijloace de proba, in plus fata de inscrisuri, cum ar fi: interogatoriul, expertiza tehnica sau proba testimoniala (audierea martorilor), trebuie urmata procedura de drept comun.

Procedura de drept comun este calea normala de recuperare contencioasa a unui debit care iti ofera toate “uneltele” juridice in vederea obtinerii unei hotarari judecatoresti care sa constituie titlul executoriu ce va face posibila recuperarea debitului. Insa, tocmai, datorita tuturor acestor “unelte”, respectiv mijloace de proba, este procedura cea mai anevoioasa avand durata lunga de desfasurare –  pe care noi o estimam la 1-2 ani in functie de incidentele procedurale aparute in desfasurarea judecatii.

In plus, pentru parcurgerea acestei proceduri trebuie platita si o taxa de timbru in functie de valoarea litigiului ceea ce o face cea mai costisitoare procedura.

Aici puteti gasi formula de calcul pentru plata taxelor de timbru.

(Aici recomandam extras din noua lege a taxelor de timbru)

In ceea ce priveste, ordinea in care trebui promovate aceste proceduri, trebuie stiut ca, in cazul in care sunt indeplinite conditiile de admisibilitate, procedurile speciale trebuie folosite cu prioritate, deoarece respingerea unei pretentii pe calea unei proceduri speciale, da creditorului posibilitatea de a promova procedura de drept comun, nu si invers insa. Pe de alta parte, in acelasi timp, procedurile speciale trebuie folosite cu prudenta pentru ca in cazul in care acestea sunt respinse, debitorul are dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecata.

Dupa parcurgerea oricarei proceduri aratate mai sus, daca debitorul nu intelege sa se supuna hotararii judecatoresti de bunavoie, va urma faza executarii silite. Cu toate acestea, in anumite cazuri, cand creditorul este deja in posesia unor titluri executorii, procedurile aratate mai sus nu trebuie parcurse, acestea putand fi puse in executare in mod direct.

Executarea silita directa

In anumite situatii, cand creditorul detine titluri executorii de tipul cecului sau biletului la ordin refuzate la plata de o institutie bancara, sau chiar un contract de inchiriere sau de imprumut, incheiate in fata notarului, in forma autentica, este suficient ca detinatorul titlului, creditorul, sa se adreseze avocatului sau care va depune titlul direct la executorul judecatoresc pentru a incepe procedura de executare silita, fara a mai parcurge o etapa prealabila de obtinere a unui titlu executoriu in instanta.

În ceea ce privește dosarele pe darea în plată, situația, deși similară, încă nu este pe deplin clarificată. În acest sens, trebuie așteptat ca Înalta Curte să redacteze hotărârea pronunțată în data de 18 iunie 2018. Estimăm că acest demers va dura câteva luni.

Hotărârea pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru toate instanțele din țară!

Cu titlu de exemplu, pentru a înțelege mai bine situația și impactul deciziei Înaltei Curți:

1. Dacă ați pornit un proces împotriva băncii la data de 1 octombrie 2016 (adică anterior datei de 20 iulie 2017), proces prin care atacați diverse clauze abuzive din contractul de credit, dosarul dumneavoastră nu va parcurge decât 2 etape: fond (primă instanță) și apel. După pronunțarea hotărârii din apel, hotărârea devine definitivă. Procesul se încheie. NU aveți posibilitatea de a depune recurs. Iar dacă prin absurd, dumneavoastră sau banca depuneți cerere de recurs, atunci aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă de către instanța de judecată. De ce o asemenea decizie? Pentru că dosarul dumneavoastră a fost depus la instanța de judecată la data de 1 octombrie 2016, adică anterior datei de 20 iulie 2017.
2. Dacă ați pornit un proces împotriva băncii la data de 1 august 2017 (adică ulterior datei de 20 iulie 2017), proces prin care atacați diverse clauze abuzive din contractul de credit, dosarul dumneavoastră va parcurge 3 etape: fond (primă instanță), apel și recurs.

Mulți dintre dumneavoastră se întreabă: dar de ce ne raportăm la data de 20 iulie 2017?

Aceasta este data la care a fost publicată, în Monitorul Oficial, decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 .Prin această decizie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Codul de procedură civilă care interzicea recursul în anumite situații. Astfel, prin respectiva decizie, CCR „a dat liber” la recursuri în dosarele pe clauze abuzive.

Înalta Curte, prin decizia pronunțată în data de 18 iunie 2018, a reinterpretat decizia Curții Constituționale și a arătat instanțelor de judecată din țară că recursul este admisibil doar pentru dosarele pe clauze abuzive pornite după data de 20 iulie 2017.

1. Obiectul camerei preliminare:

            În conformitate cu art. 342¹ din Codul de procedură penală, "obiectul procedurii de cameră preliminară, îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor, de către organele de urmărire penală."

            Așadar, judecătorul de cameră preliminară va fi investit cu soluționarea unor aspecte exterioare fondului, nu va trage concluzii cu privire la temeinicia acuzației sau concludența probelor, ci va realiza un examen de legalitate a sesizării instanței, ușurând astfel sarcina judecatorului fondului, care va dispune de un act de trimitere în judecată clar și corespunzător standardelor legii, putându-se rezuma la analiza justeții acuzației aduse.

            În concret, după verificarea competenței instanței, judecătorul de cameră preliminară va proceda la examinarea trimieterii în judecată pe două paliere:

            Pe de o parte se va cerceta, dacă actul de sesizare al instanței este regulamentar întocmit, urmând ca în caz contrar să se dispună restiuirea cazuei la parchet în baza art.346¹ alin.(3) lit.a C.proc.pen., dar numai dacă neregularitalea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului si limitelor judecății. 

            Această din urmă teză este de mare importanță, întrucât neregularitatea rechizitoriului, prin ea însăși, nu poate determina restituirea cauzei la parchet, ci mai este necesară îndeplinirea unei condiții cumulative și, spunem noi, care permite judecătorului o marjă largă de interpretare, și anume ca neregularitatea să atragă imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății.

            Cum arată, în mod sugestiv, autorul Mihail Udroiu, "noțiunea de neregularitate are un sens mai larg, care îl înclude și pe cel de nelegalitate"[1].

            În termeni largi, legalitatea rechizitoriului se va analiza prin prisma corespondenței între actul de trimitere în judecată și exigențele art. 28 C.proc.pen, însă în situația în care rechizitoriul, cu toate că respectă dispozițiile care îî reglementează existența, nu este apt să stabilească, în mod clar, obiectul și limitele judecății, vom fi în prezența unor aspecte de neregularitate, în sensul mai larg al noțiunii, și pe care ne vom concentra atenția în continuarea articolului.

            Al doilea palier al verificărilor care trebuie înfăptuite de judecătorul de cameră prelimininară se referă la administrarea probelor și legalitatea actelor îndeplinite de organele de urmărire penală, care vor putea fi sancționate cu nulitatea.

            Astfel, judecătorul de cameră va exclude probele obținute cu încălcarea legii, precum și acelea care se află într-o strânsă legătură cu ele sau care nu ar fi putut fi obținute, decât în urma concluziilor trase din probele nelegal administrate și va sancționa cu nulitatea actele îndeplinite cu încălcarea legii. Cu excepția situației în care se exclud toate probele, restituirea cauzei la parchet se poate realiza în această situație, numai la cererea expresă a procurorului.

            2. Exemple de verificări compatibile cu obiectul camerei preliminare

            Nu de puține ori, se realizează confuzii în practică în legătură cu aspectele care pot fi invocate în cursul acestei proceduri. Părțile și, uneori chiar reprezentanții avizați ai acestora, din dorința de a înlătura cât mai repede acuzațiile aduse, uită faptul că această procedură în fața judecătorului de cameră preliminară pune în discuție excepții, care prin definiție sunt aspecte exterioare fondului, fiind considerate uneori, în mod plastic, un refuz al persoanei care le invocă de a discuta în fond pretenția. ( fiind vorba de procedura penală, "pretenția" poate fi transpusă în noțiunea de "acuzație )

            Codul de procedură penală nu oferă o explicație termenului de excepție, fapt care ne determină să ne raportăm la definiția dată de Codul de procedură civilă la art.245: " Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța, invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale(...)". Raportarea la Codul de procedură civilă în această situație este judicioasă, având în vedere art.2 al aceleiași legi, privind "aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă", care la alineatul al doilea arată că "dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.", acest cod fiind o procedură de referință, atunci când legea tace, uneori, chiar și în materie procesual penală.

            Revenind la tema acestui articol, vom trata "excepțiile", pe care parțile sunt indrituite să le invoce în legătură cu neregularitatea actului de sesizare a instanței, pentru a atinge în final problema prejudiciului.

            Potrivit art.328 C.proc.pen.:" Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde, în mod corespunzător mențiunile perevăzute la art.286 alin.(2), datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia (...) ".

            Acest lucru înseamnă că rechizitoriul nu poate descrie decât fapte pentru care s-a început urmărirea penală (  și pentru care există la dosar o ordonanță de începere a urmăririi penale ), care au fost puse în sarcina unei persoane, prin continuarea urmăririi penale față de o persoană, și în legătură cu care s-a pus în mișcare acțiunea penală. În situația în care nu există identitate între faptele pentru care s-a început urmărirea penală, s-a continuat urmarirea penală față de suspect și pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, inculpatul va putea invoca o excepție de neregularitate a actului de sesizare.

            Bineînțeles că există situații în care cursul urmăririi penale este diferit, în sensul că organul de urmărire penală descoperă fapte noi pe parcursul desfășurării cercetărilor și procedează la extinderea urmăririi penale, situație în care nu se mai emite ordonanță de începere a urmăririi penale si de continuare a urmăririi penale față de suspect, ci o ordonanță de extindere, și eventual de confirmare a extinderii urmăririi penale cu privire la alte fapte. În situația în care urmărirea penală se realizează față de o anumită persoană, aceasta va trebui să fie informată cu privire la extindere, potrivit art. 311 alin. (3), pentru aceleași rațiuni pentru care se aduce la cunoștiință și continuarea urmăririi penale față de suspect.

            Nerespectarea obligației procedural pozitive de informare a persoanei învinuite în legătură cu extinderea va putea fi invocată în procedura de cameră preliminară, sub forma unei excepții de nulitate a actului de extindere de această dată, nulitatea fiind una relativă și condiționată de producerea unei vătămări.

            Având în vedere dispozițiile art.328 C.proc.pen., precum și faptul că rechizitoriul este actul final prin care se aduce la cunoștiință învinuirea, înainte de pronunțarea hotărârii, este imperativ ca descrierea faptelor, care constituie acuzația, și față de care se vor realiza apărările în cursul judecății,  să fie suficient de detaliată, astfel încât  să corespundă modelului abstract din norma de incriminare ( șă fie descrise fapte tipice ) și să poată fi determinate cu ușurință instituțiile de drept penal, care pot fi aplicate.

            Așadar, modalitatea în care sunt descrise faptele în actul de sesizare al instanței trebuie să permită determinarea existenței  unității de infracțiune, a participației penale, a felului pluralitații de infracțiuni, al momentului de plecare a termenului de prescripție, a răspunderii penale etc., iar acest lucru nu se poate realiza, decât printr-o descriere care "să se refere la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod, scop, dacă acestea au consecințe asupra încadrării faptei reținute sau la individualizarea răspunderii penale."[2] O descriere care nu intrunește aceste exigențe poate fi considerată o neregularitate, putând fi invocată excepția aferentă.

            3. Stabilirea prejudiciului în cazul infracțiunilor condiționate de producerea unei pagube.

            Asa cum am arătat mai sus, partea expozitivă a rechizitoriului trebuie să descrie fapte care corespund unor norme de incriminare din partea specială a Codului penal, astfel că, atunci când judecătorul de cameră preliminară lecturează cuprinsul unui rechizitoriu, să poată identifica toate elemntele de tipicitate specifice faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în caz contrar, putând fi ridicată o excepție de neregularitate a actului de sesizare.

            Tipicitatea este o trăsătură esențială a infracțiunii și se traduce în prevederea unei fapte de către legea penală. Așa cum, în mod sugestiv, se explică în doctrină, tipicitatea este o expresie a principiului legalității incriminării, iar infracțiunea "presupune existența unui model legal de incriminare, care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existența unei fapte concrete si tipicitatea ( corespondența între trăsăturile faptei concrete și cele ale modelului legal de incriminare ).[3]

            Practic, atunci când se analizează dacă o faptă este tipică, trebuie verificat dacă aceasta corespunde normei de incriminare, din punct de vedere al laturii subiective, obiective, al subiectului care poate săvârși infracțiunea și al obiectului infracțiunii.

            Ne vom opri atenția asupra laturii obiective, care se compune din: element material, urmare imediată, legătură de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, locul și timpul săvârlirii infracțiunii.

            În cazul infracțiunilor, așa zise, "de prejudiciu", producerea unei pagube, este o urmare imediată de care este condiționată înăși tipicitatea faptei și în consecință, chiar existența infracțiunii.       

            Pot fi catalogate drept infracțiuni "de prejudiciu", spre exemplu: înșelăciunea, gestiunea frauduloasă sau frauda informatică. În cazul acestor infracțiuni, dacă prin săvârșirea acțiunii specifice elementului material nu s-a cauzat o pagubă, atunci fapta nu este prevăzută de legea penală. ( pentru că nu este tipică ).

            Având în vedere aceste aspecte, instanța nu poate fi legal sesizată cu un rechizitoriu privind asemenea fapte, decât dacă există mențiuni în curpinsul acestuia și cu privire la urmarea imediată a infracțiunii, respectiv cu privire la paguba produsă.

            În cazul majorității infracțiunilor îndreptate contra patrimoniului, cum ar fi furtul, tâlhăria s.a.m.d., prejudiciul cauzat nu condiționeză însăși tipicitatea faptei, întrucât nu se regăsesc mențiuni cu privire la producerea unei pagube în cuprinsul modelului abstract al normei de incriminare, prejudiciul care s-a cauzat, putând fi astfel discutat cu ocazia dezbaterii temeiniciei acțiunii civile, dacă o asemenea acțiune se formulează în cauză, deși, în cazul unora dintre ele, stabilirea prejudiciului ar putea fi semnificativă pentru încadrarea juridică a faptei în formă agravată, situație în care, acest aspect capătă relevanță penală.

            Arătăm că în cazul infracțiunilor pe care norma de incriminare le condiționeză de producerea unei pagube, prejudiciul nu este o simplă componentă a laturii civile a cauzei, ci un element de tipicitate al faptei, astfel că acesta trebuie determinat în concret de către organele judiciare, procurorul având obligația de a-l stabili și menționa în actul de sesizare, pentru că în raport cu acesta pot fi formulate cereri de către părțile în cauză, lucru care se impune cu atât mai mult cu cât este posibilă aplicarea în cursul judecății a procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 375 C.proc.pen coroborat cu art. 377 C.proc.pen.

            Se pune, așadar, o problemă foarte delicată în cazul acestor infracțiuni. În măsura în care inculpatul ar ințelege în cursul judecății să beneficieze de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, acesta s-ar vedea obiligat să recunoască fapta, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, cu toate elementele sale de tipicitate, or in condițiile în care paguba creată prin săvârșirea infracțiunii nu a fost determinată în concret prin actul de sesizare a insțantei, inculpatul s-ar afla intr-o stare de incertitudine asupra faptei pe care urmează să o recunoască, punându-se problema, dacă nu cumva va fi afectat dreptul acestuia la un proces echitabil în asemenea situație. De asemenea, inculpatul nu ar avea posibilitatea de cunoaște, care este acuzația care i se aduce și față de care poate formula cereri și apărări.

            Optica prezentată a fost extinsă de Curtea de Apel Constanța, într-o decizie de speță, pentru o infracțiune de delapidare, ( infracțiune care în vechiul Cod penal era încadrată între infracțiunile contra patrimoniului ). În această situație, norma de incriminare nu condiționează existența infracțiunii de producerea unei pagube, însă valoarea prejudiciului are relevanță pentru încadrarea juridică a faptei, întrucât depășirea unui anumit prag valoric, impune încadrarea juridică în formă agravată.

            În această situație, Curtea a considrat că stabilirea prejudiciului cauzat, incă din rechizitoriu, este un element cu relevanță penală, ținând cont tocmai de faptul că infracțiunea se poate reține în formă agravată în situația depășirii unui anumit prag valoric la prejudiciului cauzat. Astfel, instanța arată că: " prejudiciul, fiind de esența infracțiunii deduse judecății (                                                                                                                                delapidare ), cu atât mai mult cu cât aceasta a fost reținută în formă calificată, procurorul avea obligația de a-l stabili și menționa în actul de sesizare, pentru că în raport cu acesta pot fi formulate cereri de către părțile în cauză, lucru care se impune cu atât mai mult, cu cat este posbilă aplicarea procedurii speciale de judecată, prevăzute de art.320¹"[4] ( procedură simplificată de recunoaștere, în vechiul Cod penal ).

            Putem imagina o situație ipotetică, în care se dispune trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute de art.256¹ din Codul penal.( infracțiuni în situația carora, dacă au existat "consecințe deosebit de grave", în înțelesul art.183 din Codul penal, încadrarea juridică se va realiza în formă agravată ). Se concluzionează, tot prin ipoteză, în rechizitoriu, ca evidența prejudiciului reiese din materialitatea faptelor descrise, însă nu se determină cuantumul acestuia, întrucât se consideră de reprezentanții parchetului că acest lucru poate fi realizat în urma cercetării judecătorești, în cursul judecății (situație, de altfel, foarte des întâlnită în practică ).

            Pe de altă parte, se formulează acțiune civilă în fața instanței civile, pentru recuperarea prejudiciului rezultat în urma infracțiunii, iar întinderea prejudiciului se precizează a fi de 2.000.001 lei. Se presupune, de dragul exemplului, că înfracțiunea săvârșită este una de gestiune frauduloasă.

            Poate apărea situația în care inculpatul recunoaște învinuirea fără rezerve, înțelegând să beneficieze de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, prevăzută de art.374 alin.(4) C.proc.pen., raportat la art.375 C.proc.pen., fără a solicita schimbarea încadrării juridice, cu toate că art.377 alin.(5) permit acest lucru și permit și administrarea de probe pentru determinarea încadrării juridice, și cu toate că prejudiciul nu fusese stabilit prin rechizitoriu.

            Instanța va rezolva, bineînțeles, acțiunea penală și va dispune o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, în forma de bază, hotărâre care, prin neapelare, rămâne definitivă.

            Ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale, se soluționeză acțiunea în fațza instanței civile, iar instanța civilă, considerând dovedite pretențiile reclamantului, admite întru totul acțiunea civilă și îl obligă pe pârât ( inculpatul din fața instanței penale ) la plata sumei de 2.000.001 lei, cu titlul de pretenții, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în urma faptei pentru care fusese condamnat de către instanța penală.

            Situația crează o inechitate a procedurilor și o neconcordanță care înfrânge însăși principiul autorității de lucru judecat.

            Potrivit art.28 alin.(1) C.proc.pen., " hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit – o. Doctrina consideră că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat și în ceea ce privește stabilirea prejudiciului, atunci când s-a pronunțat condamnarea, amânarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei.[5] În speță, aparent, instanța penală nu a stabilt prejudiciul, astfel că instanța civilă nu este ținută de vreo soluție a acesteia cu privire la acest aspect, putând să statueze liberă asupra întinderii prejudiciului. 

            Cu toate acestea articolul citat precizează că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei și prin urmare s-ar putea trage concluzia că, statuându-se asupra existenței unei infracțiuni de gestiune frauduloasă, în formă simplă și nu agravată, instanța penală a decis și că prejudiciul cauzat este sub limita valorică de 2.000.000 lei. Ori, trăgând o asemenea concluzie, oare nu tot în aceiași manieră ar fi trebuit să aprecieze si instanța penală, că prejudiciul în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă este un element intrinsec faptei și nu poate fi disociat de aceasta, motiv pentru care s-ar fi impus stabilirea lui încă prin rechizitoriu, care este actul prin care se definesc obiectul și limitele judecății?! Acest lucru încercăm să îl subliniem.

            Pe de altă parte, art.28 alin.(2) C.proc.pen. statuează că hotărârea instanței civile nu  are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției, aspect care a fost ințeles de doctrină, prin folosirea unei tehnici de interpretare per a contrario, ca insemnând că hotărârea civilă are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește prejudiciul[6], născându-se astfel hotărâri a căror autoritate de lucru judecat este ireconciliabilă, întrucât s-ar contrazice încadrarea juridică a faptei date de instanța penală.

            Având în vedere toate argumentele expuse, opinăm în sensul că elementele de tipicitate ale unei infracțiuni pentru care se dispune trimiterea în judecată ar trebui identificate schematic de instanțe și parchete și regăsite în cuprinsul rechizitoriilor, care, în fapt, stabilesc obiectul și limitele judecății, așa cum prevede art.371 C.proc.pen.

            Bibliografie: 

• Mihail Udroiu – "Codul de procedură penală – Comentariu pe articole, art.1-603, Ed. C.H. Beck, București 2015;
• Victor Văduva – Verificarea regularității actului de sesizare și a legalei sesizări a instanțe, Ed. Hamangiu 2013
• G.Bodoroncea,V.Cioclei,I.Kuglay,L.V.Lefterache,T.Manea,I.Nedelcu,F.M.Vasile – Codul penal – Comentariu pe articole, Ediția 2-a, Editura C.H. Beck, 2016
• Curtea de Apel Consțanța – Decizia nr.751/p/02.09.2011