Oferim consultanta gratuita in aceasta perioada telefonic sau via skype

DECIZIE Înalta Curte: RECURSUL este posibil doar pentru dosarele pe clauze abuzive începute după data de 20 iulie 2017

DECIZIE Înalta Curte: RECURSUL este posibil doar pentru dosarele pe clauze abuzive începute după data de 20 iulie 2017

duminică, 24 iunie 2018 00:42:58 Europe/Bucharest

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), în data de 18 iuniea decis că în dosarele pe clauze abuzive (dobândă, comisioane, înghețare curs, reechilibrare în temeiul impreviziunii etc.) recursul este admisibil (posibil) doar pentru acele procese începute după data de 20 iulie 2017. 

În ceea ce privește dosarele pe darea în plată, situația, deși similară, încă nu este pe deplin clarificată. În acest sens, trebuie așteptat ca Înalta Curte să redacteze hotărârea pronunțată în data de 18 iunie 2018. Estimăm că acest demers va dura câteva luni.

Hotărârea pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru toate instanțele din țară!

Cu titlu de exemplu, pentru a înțelege mai bine situația și impactul deciziei Înaltei Curți:

  1. Dacă ați pornit un proces împotriva băncii la data de 1 octombrie 2016 (adică anterior datei de 20 iulie 2017), proces prin care atacați diverse clauze abuzive din contractul de credit, dosarul dumneavoastră nu va parcurge decât 2 etape: fond (primă instanță) și apel. După pronunțarea hotărârii din apel, hotărârea devine definitivă. Procesul se încheie. NU aveți posibilitatea de a depune recurs. Iar dacă prin absurd, dumneavoastră sau banca depuneți cerere de recurs, atunci aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă de către instanța de judecată. De ce o asemenea decizie? Pentru că dosarul dumneavoastră a fost depus la instanța de judecată la data de 1 octombrie 2016, adică anterior datei de 20 iulie 2017.
  2. Dacă ați pornit un proces împotriva băncii la data de 1 august 2017 (adică ulterior datei de 20 iulie 2017), proces prin care atacați diverse clauze abuzive din contractul de credit, dosarul dumneavoastră va parcurge 3 etape: fond (primă instanță), apel și recurs.

Mulți dintre dumneavoastră se întreabă: dar de ce ne raportăm la data de 20 iulie 2017?

Aceasta este data la care a fost publicată, în Monitorul Oficial, decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 .Prin această decizie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Codul de procedură civilă care interzicea recursul în anumite situații. Astfel, prin respectiva decizie, CCR „a dat liber” la recursuri în dosarele pe clauze abuzive.

Înalta Curte, prin decizia pronunțată în data de 18 iunie 2018, a reinterpretat decizia Curții Constituționale și a arătat instanțelor de judecată din țară că recursul este admisibil doar pentru dosarele pe clauze abuzive pornite după data de 20 iulie 2017.

Postat în Articole De:
Avocat Muresan Silaghi Felicia Cristina

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii